Rata de promovare a examenului de Bacalaureat, sesiunea august-septembrie, după soluţionarea contestaţiilor este de 34,92%.
În urma centralizării, de către Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare, a datelor transmise de inspectoratele şcolare judeţene, rata de promovare înregistrată la sesiunea august-septembrie a examenului de bacalaureat, după soluţionarea contestaţiilor, este de 34,92% (cu 37,72 puncte procentuale sub cea din 2009 - 72,64% şi cu 32,37 puncte sub cea din prima sesiune de examen din acest an - 67,29%).
Numărul candidaţilor respinşi (cu medii sub 6) este de 43.041. Având în vedere faptul că înainte de depunerea contestaţiilor rata de promovare a fost de 32,31%, se constată o majorare cu 2,61% a numărului de elevi promovaţi (23.173 faţă de 21.433).
Pentru susţinerea probelor din această sesiune s-au prezentat 66.362 candidaţi din cei 73.334 înscrişi.
148 elevi au fost eliminaţi pentru tentative de fraudă, iar 7.004 au absentat.
Au fost depuse 18.502 contestaţii (cele mai multe la matematică - 7.185). În urma reevaluării lucrărilor, au fost modificate 5.600 de note.
Printre judeţele cu o rată de promovare ridicată se regăsesc Timiş (72,62%), Hunedoara (67,59%), Olt (66,38%) şi Caraş-Severin (61,81%).
Procentaje reduse se înregistrează în judeţele Galaţi (16,21%), Iaşi (18,05%), Prahova (18,99%), Brăila (19,81%) şi Botoşani (17,22%).
Pe tranşe de note rezultatele înregistrate de candidaţii care s-au prezentat la sesiunea august-septembrie a examenului de bacalaureat este:
-note între 5 şi 5,99 - 9.933 (23,08%),
-note între 6 şi 6,99 - 18.828 (81,25%),
-note între 7 şi 7,99 - 3.857 (16,64%),
-note între 8 şi 8,99 - 469 (2,02%),
respectiv 19 note între 9 şi 9,99 (0,08%).
Stiri despre Bacalaureat
-
CERTIFICARE COMPETENTE A - Competente lingvistice limba romana B - Competente lingvistice Limbi materne C - Compe...
-
Anexa 2 la ordinul MECTS nr. 4799/31.08.2010, privind organizarea si desfasurarea examenului de bacalaureat -2011 __________________________...
-
Rata de promovare a examenului de Bacalaureat, sesiunea august-septembrie, după soluţionarea contestaţiilor este de 34,92%. În urma centrali...
-
La data de 31.10.2010 site-ul Ministerului Educatiei a publicat modele de subiecte pentru examenul de bacalaureat din 2011. Modele de sub...
-
Examenul national de bacalaureat 2011 consta în sustinerea urmatoarelor probe: A. proba de evaluare a competentelor lingvistice de comunicar...
-
Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a anunţat că examenul de bacalaureat din 2011 va fi aproape identic cu cel din acest an, fiind susţinut...
-
CALENDARUL examenului de bacalaureat – 2011 Sesiunea iunie-iulie 2011 23 – 27 mai 2011 Înscrierea candidatilor la prima sesiune de examen 27...
-
Pentru cei care termină clasa a XII – a, anul școlar se încheie cu 2 săptămâni mai devreme : 27 mai 2011. Toate probele examenului de Bac...
Examenul de Bacalaureat sesiunea august-septembrie 2010
duminică, 9 ianuarie 2011
Publicat de Stefan la 08:43
Etichete: bac 2010, bacalaureat 2010, rezultate bac 2010
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu